Este sezonul și aud vorbindu-se foarte mult pe acest subiect.
Despre post am mai scris aici.
Mi se pare absolut minunat să ținem post. Înainte de toate vreau să lămurim ce înseamnă post și ce fel de post putem tine.
1. Putem posti, abtinându-ne de la produsele de origine animală. Acesta este postul creștin care practic se tine înaintea marilor sărbători. Exista însă foarte mulți adepți al acestei alimentații vegane (fară produse de origine animală). Este o foarte mare diferență între postul creștin și alimentația vegană. Postul creștin se ține având o baza solidă și anume partea spirituală. În timpul postului creștinii se roagă mai mult și au inima deschisă spre a fi mai buni și mai atenți cu aproapele lor.
2. Postul intermitent, atunci când respecți o fereastra de timp în care mănânci și în care nu mănânci. Postul intermitent vine cu foarte multa disciplină. Cei care practica acest tip de a post au rezultate foarte bune în ceea ce privește pierderea kilogramelor nedorite dar are și efecte pozitive asupra reglării organismului atunci când sunt disfuncții.
3. Postul terapeutic doar cu apa– reprezintă acel post în care pentru o perioada mai mare de 24 ore bei doar apa, lasând corpul să se regenereze.
Personal practic toate cele 3 metode de post.
Consider că sunt cumva secretul și unealta mea cea mai folositoare atunci când vine vorba despre un stil de viață sănătos.
Postul creștin ortodox
Postul creștin a început anul acesta în 14 noiembrie și se vă încheia în 24 decembrie. Din punct de vedere religios este o perioada presărată cu multa cumpătare, rugăciune și atenție pentru cei din jurul nostru. Este o perioada când suntem chemați să fim mai sensibili la nevoile altora.
Vreau să vorbesc despre acest post din punct de vedere alimentar. Din păcate în ultimii ani lucrurile au luat o întorsătură destul de urâtă.
Țin mine pe vremea bunicii mele, copil fiind, la țară, în post oamenii slăbeau … în zilele noastre marea majoritate când tine post se îngrașă.
De ce?
Pentru că în primul rand consumăm prea multa pâine și prea multe produse făinoase. De asemenea au apărut o varietate de produse procesate care ascund un mare conținut de grăsime și de multe ori grăsime trans- una din cele mai periculoase tipuri de grăsime.
Aici pot aminti diversele produse gen carne vegetală- cum ar fi salmuri, pateuri, burger vegetali dar și vasta gamă de biscuiți, napolitate, prăjiturele de post.
Atenție, daca sunt de post nu înseamnă că sunt sănătoase, nici că nu îngrașă. Și dacă în momentul acesta iți fuge mintea la dulciurile vegane, care au la baza cantități mari de nuci, curmale sau smochine, să știi că și acestea trebuiesc consumate cu moderație, deorece sunt bogate în calorii.
Iți reamintesc că suntem la capitolul în care vorbim despre postul creștin, unde ne reevaluam poftele și le înfrânăm.
Vreau să închei aici și să iți mai reamintesc că nici pâinea cu zacuscă nu te ajută să ții departe kilogramele în plus și nici fructele mâncate în exces nu iți servesc neapărat pentru a avea imunitate.
Cum se tine un post creștin în mod cât mai corect din punct de vedere alimentar?
1. În primul rand te rog să nu uiți de latura spirituală. Este nevoie să multa rugăciune, momente de conștientizare și introspecție. Acest aspect te ajuta să treci cu brio peste această perioadă.
2. Din punct de vedere alimentar, dacă te-ai hotărât să ții post însemă că legumele au devenit prioritare în farfuria ta. Este absolut nevoie să consumi cantități uriașe de legume, undeva la cel puțin 1 kilogram spre 1 kilogram și jumătate pe zi. Un alt aspect despre legume este că trebuie să consumi varietetate. La foarte multa lume totul se reduce la roșii și castraveți. Nu e chiar așa.
Folosește frunze verzi- de la frunzele de salată, spanac până la frunzele de sfeclă. De asemena prioritizează consumul de broccoli, conopidă, morcovi, ardei, sparanghel, ciuperci, țelină, pătrunjel rădăcină și adaugă tot felul de boabe. Mănâncă legume cât mai variate pentru a iți putea asigura toți micronutrienții necesari, dar și pentru a putea avea grija de microbiomul tău.
3. Asigura-ți necesarul proteic zilnic. Indiferent că tii post sau nu este foarte important să iți asiguri un minim necesar de proteina pe zi. Atunci când postești iți iei proteina din diverse boabe precum mazărea, fasolea, lintea, năutul. Tofu este o alta sursa importantă de proteina.
Prioritizează proteina și asigura-te că vei consuma cel puțin 1 gram de proteina per kilogram corp.
În acest fel te vei asigura că nu vei simți foamea și nici nu te vor pândi pofte diverse.
4. Fă mișcare. Da ai citit bine. Te ajuta mișcarea în aer liber. Poți opta pentru antrenamente în sala de sport sau plimbări și mișcare în aer liber. În perioada postului și nu numai recomand să te miști cât mai mult cu putință pentru că în felul acesta te vei simți foarte bine și vei avea o stare generală bună.
Cam atât am avut să îți spun despre postul tradițional creștin. Nu uita un alt aspect foarte important- să te odihnești bine și să prioritizezi somnul. Acesta este un alt aspect care te vă ajuta să controlezi poftele alimentare și să treci cu brio peste orice tentație culinara.
Post binecuvântat tuturor.